Reinventarea econo-istoriei

In era consumului, chiar si “istoria” se vinde. Iar cel mai bun moment pentru vanzarea istoriei economice vine dupa o mica scadere a preturilor (pe care unii o numesc prabusire) pe pietele de capital. Informarea privind crahurile financiare face minuni pentru companii cum sunt cele bazate pe comunicare, precum Yahoo si motoarele de cautare de genul Google. Face sa curga veniturile din reclame, pentru ca vand ceva de care aveti cea mai mare nevoie: capsule de econo-istorie. Cand a avut loc ultima prabusire a bursei de la Shanghai? Cand indicele Dow Jones a scazut cu mai mult de 500 de puncte, ultima data? Saptamana aceasta a fost cea mai proasta din ultimii cati ani?
Econo-istoria este profitabila. Va spune cand sa va tineti banii lichizi. Un student la istorie economica nu numai ca va sti sa aleaga cu precizie investitii de valoare, dar va economisi si timp cautand indicii dupa ce miscarea a avut loc pe bursa. S-ar putea sa dureze pana cand va ajunge la o strategie finala privind investitiile, insa nu-si va pierde timpul. La ce iti folosesc atatea studii daca nu poti accepta crahurile bursiere ca pe ceva sanatos, sigur si ca pe o ocazie buna de a gasi puncte de intrare pe piata cu risc scazut? Iata, studentul intelege ca pietele sunt nemiloase, iar stirile vin intotdeauna dupa ce pierderile au avut loc.
N-a fost niciodata mai important sa vezi intreaga perspectiva. Intrebarea de ce au loc crahurile ar trebui sa ne spuna mai multe despre piete, decat intrebarea de ce a avut loc acest crah? Este ca si cum ai pune o intrebare de baza, cum ar fi de ce este (era) faimos economistul Adam Smith (1723-1790). Era popular pentru ca vorbea despre libertatea capitalismului, despre o mana invizibila? Este geniul sau etern? Din perspectiva valurilor de piata, primul care s-a intins pe mai multe decenii, pe pietele americane, a ajuns pana in anii 1800, fiind urmat de marea criza, care a pus bazele pentru alti 200 de ani de progres. Anii 1700 – 2000 au constituit era lui Adam Smith. Astazi, avutia natiunilor este pusa la incercare. Smith credea cu putere in ciclurile de business si in echilibrul delicat al balantei dintre cerere si oferta. Economistii de astazi au declarat moarte ciclurile de business. Ei sustin ca sporirea ofertei nu descurajeaza cererea din partea investitorilor. Exista un cumparator la fiecare cadere.
David Ricardo (economist, 1772-1823) era de acord cu Adam Smith. Insa avea o teorie mai putin optimista. Aceasta, a avantajului comparativ, sugera ca toata lumea e fericita daca tarile isi exploateaza avantajele respective. Astazi dam vina mai mult pe China pentru ca ar provoca haos. Situatia de castig pentru toate partile, creata de baza manufacturiera globala, nu pare atat de clara. Thomas Malthus (1766-1834), cel mai mare pesimist al istoriei economice, vorbea de foamete. Indiciile sunt deja aici. Schimbarile climatice modifica deja productia agricola. Se mentioneaza chiar ca Malthus ar fi mers atat de departe, incat ar fi prezis o criza pana la mijlocul secolului XIX. Istoria i-a dat dreptate, pentru ca din 1857 pana la sfarsitul secolului XIX, economia americana a trecut prin crize mari, din cauza razboiului civil.
Karl Marx (1818-1883) a vazut capitalismul ca fiind plin de crize. A spus ca acesta este nesigur si plin de pericole. L-a contrazis pe Smith, spunand ca economia va creste, dar va avea multe probleme. Karl Marx a mers chiar mai departe, sustinand ca acest capitalism ar putea sta la originea propriei sale prabusiri. Marea Depresie a dovedit ca a avut dreptate. Parinte al comunismului, credea ca, daca proletariatul va pune mana pe mijloacele de productie, va incuraja relatiile sociale de care toata lumea va beneficia in mod egal si va crea un sistem de productie mai putin vulnerabil la crizele periodice. Solutiile pentru iesirea din recesiune, oferite de economistul John Maynard Keynes (1883-1946), ofereau putere statului si bancilor centrale. Dar economia japoneza dintre anii 1980 – 2000 este un exemplu clar al ineficientei interventiei statului in prevenirea unei incetiniri economice. Keynes a adus macroeconomia, care a impins capitalismul din sfera afacerilor spre cea a statului. Acum suntem intr-o situatie economica multilaterala. Nu e usor de raspuns la intrebarea cine controleaza stabilitatea pietelor globale, la aceasta dimensiune. Keynes nu ne poate ajuta astazi, iar apogeul lucrarilor lui Adam Smith a trecut. Marxismul nu a functionat. Forta de munca are un alt inteles acum, iar oamenii nu pot munci fara a fi condusi. Acum, capitalismul global si-a asumat rolul de lider, exact ceea ce marxismul dorea sa contraatace si sa stapaneasca.
In concluzie, crizele sunt ciclice iar prabusirile, o realitate. Pietele emergente sunt, cu siguranta, o poveste relativa, dar chiar si asa, cei care au performante bune nu pot evita momentele de mare volatilitate. Impartialitatea cea mai nevinovata va poate ridica, desigur, spre cer, dar caderea de aici poate fi ametitoare. In aceste zile, ar trebui sa vedem mai des cuvantul econo-istorie in search-uri si bloguri. Cine stie, poate numele lui Thomas Malthus il va surclasa pe cel al lui Britney.

Echipa Orpheus
Global Alternative Research