Psihologia esecului

“Cum s-a putut publica asa ceva?”, era intrebarea de pe buzele economistilor traditionalisti cand specialistii in economia comportamentala au remarcat ca fiintele umane nu suporta esecul. Aceasta aversiune sta la originea psihologiei umane si a evaluarii bunurilor. Iar daca profesorii se lupta pentru suprematia academica asupra subiectului, puteti intelege motivul pentru care singura pierdere gasita astazi printr-o cautare pe Google este cea a greutatii. Psihologia pierderii de greutate este pozitiva si motivationala, spre deosebire de psihologia pierderii financiare, care ar putea duce la depresie. Dar, in ciuda negativismului creat in jurul subiectului, intelegerea aversiunii impotriva esecului sta la baza strategiei de investitii sau chiar la originea unui manager financiar de succes.
Aversiunea fata de esec poate explica motivele pentru care pretul oferit, la bursa sau in orice alta tranzactie, este intotdeauna mai mic ca pretul cerut. Si nu doar pentru ca vanzatorii intotdeauna umfla preturile peste ceea ce poate oferi cumparatorul, ci deoarece durerea asociata unei pierderi “x” este mai mare decat placerea unui castig “x”. Cu alte cuvinte, oamenii pun o valoare mai mare pe cedarea unui obiect, decat pe primirea lui. Renuntarea este mult mai dura, deci mai valoroasa, de unde apare si sentimentul de pierdere.
Asadar, nu realitatea pierderii conteaza, ci perceptia. Iar aversiunea fata de pierdere are legatura cu o pierdere reala. Cu cat cineva incearca mai mult sa o evite, cu atat il va lovi mai puternic. Am asistat la razboaie prelungite purtate intre natiuni, pana au aparut esecurile. Iar aversiunea fata de pierderi coroborata cu incapacitatea de a recunoaste sau de a invata din greseli, poate doar sa complice deciziile de investitii, amanandu-le pana ce nu vor mai fi utile, ca intr-o capitulare.
Shinichi Hirota de la Universitatea Waseda, impreuna cu Shyam Sunder de la Yale, vorbesc despre modul in care orizontul decizional al unui investitor influenteaza formarea pretului actiunilor. In planurile de investitii pe termen lung, in care investitorii primesc dividende, preturile se apropie de nivelele de baza derivate din calculul dividendelor. In cazul planurilor de investitii pe termen scurt, unde investitorii primesc pretul (nu dividende), nivelul acestuia devine indeterminabil, din cauza ca nu exista indicatorul referitor la dividende. In acest caz, investitorii au tendinta sa-si formeze o serie de asteptari ale preturilor viitoare pe baza unor estimari despre evolutia viitoare. Aceste motive contribuie substantial la aparitia umflarilor nejustificate ale preturilor (bubble). Nu este de mirare ca pietele cauta dividende in perioadele cand piata este jos si uita de ele cand piata atinge noi maxime.
Ravi Dhar (Yale) si Alok Kumar (Universitatea Texas) au analizat impactul tendintelor preturilor asupra deciziilor a peste 40.000 de familii cu conturi la o casa de brokeraj importanta si au descoperit ca deciziile de vanzare sau cumparare ale investitorilor erau influentate de tendintele preturilor pe termen scurt (mai putin de trei luni). Au clasificat aceasta diversitate a investitorilor, pe baza incasarilor precedente, in cumparatori pe termen scurt, vanzatori pe termen scurt si cumparatori si vanzatori care nu tin cont de tendintele pietei. Studiul este sustinut si de ideea frecventa ca o mare parte dintre investitorii sofisticati au o atitudine contrara tendintelor. Segmentul format din aceasta categorie de investitori a inregistrat cele mai bune performante, iar portofoliul lor e mai performant comparativ cu cel al investitorilor pe termen scurt.
Este mult mai usor sa cumperi sau sa vinzi pe termen foarte scurt. Nimic nu poate fi mai usor decat sa urci si sa cobori odata cu tendintele. Din pacate, aceasta cursa are si riscuri si nu este sanatoasa pentru un portofoliu pe termen lung. O mare parte a companiilor nu inteleg legatura dintre esec si profituri, burse, psihologie si economie. Dar cateva corporatii fac strategii pentru a fi cu un pas inainte. Merck, de exemplu, intelege aversiunea la esec si premiaza oamenii de stiinta pentru esec. Incapacitatea de a recunoaste un esec duce la aparitia ineficientei. In pofida esecului Vioxx, viteza cu care Merck dezvolta noi medicamente a luat prin surprindere competitorii. Companiile sunt nemultumite si de puterea falsilor actionari – investitori care pastreaza actiunile doar cateva luni. Acestia fac presiuni pentru depasirea estimarilor fara sa le pese de strategia pe termen lung a companiei. Observatiile si intrebarile pe care le-am ridicat au o semnificatie a directiei spre care ne vom indrepta pe viitor. Cand o societate are aversiune la esec, cauta un profit rapid, cauta mai mult speculatii sustinute de credite in loc de investitii reale, timpul de detinere al actiunilor devine tot mai redus, iar aversiunea fata de esec atinge extreme periculoase, pe masura ce majoritatea se afla pe picior de plecare, pentru a iesi in castig. Cand se ajunge acolo, e timpul pentru restructurari dureroase. Pietele deja dezvoltate garanteaza recuperarea a 33 de centi dintr-un dolar investit, dupa ce va dati in judecata brokerul. Dar pe pietele in dezvoltare, unde insasi legislatia este subreda, ne aflam la ani lumina de a da in judecata orice broker roman. Si atat durerea cat si pierderea ne apartin noua, investitorilor. Cu cat intelegem mai repede psihologia esecului, cu atat ne va fi mai bine si noua si pietei.
Echipa Orpheus
Global Alternative Research