Mitul probabilitatii

Probabilitatea nu inseamna doar intamplare ci si proportie.
Stii de cate ori folosim cuvantul “probabilitate” intr-o zi? Acest cuvant se refera la posibilitatea ca un eveniment anume sa se intample. Indiferent de capacitatea noastra de a calcula probabilitatea, frecvent estimam, comparam si luam decizii bazate pe probabilitate. Este un unghi subiectiv al convingerii ca evenimentul va avea loc. Conceptul de probabilitate are interpretari filozofice, psihologice si stiintifice. Mai simplu spus, insa, probabilitatea unui eveniment este raportul dintre numarul de evenimente favorabile si numarul tuturor cazurilor egal posibile.
Evolutia teoriei probabilitatii
Initial teoria probabilitatii a fost insipirata de jocurile de noroc din secolul 17. Totusi axiomatizarea completa s-a facut abia de catre Kolmogorov, in 1933, in “Bazele teoriei probabilitatii”. De-a lungul timpului, teoria probabilitatii a gasit cateva modele in natura si a devenit o ramura a matematicii cu un numar crescut de aplicatii. Pentru fizica teoria probabilitatii a devenit un instrument important in termodinamica si fizica cuantica.
Probabilitatea este motivul pentru care, o multime de fenomene din natura si societate, sunt considerate stocastice (aleatorii). Studiul lor nu poate fi determinant. Teoria probabilitatii se ocupa de legile evolutiei fenomenelor aleatorii. Aruncatul zarului sau datul cu banul ne-a determinat sa ne axam pe previziune, ducandu-ne astfel de la raportul initial relativ al probabilitatii. Abaterea atentiei spre elemente aleatorii s-a datorat detaliilor cum ar fi impulsul initial al zarului, pozitia de inceput a zarului , caracteristicile suprafetei pe care este aruncat zarul si asa mai departe. Timpul care ii ia unui betiv in drum spre casa, sa parcurga o distanta fixa, variaza datorita elementelor aleatorii (trafic, conditii meteorologice, cantitatea de alcool, etc). Acestea au fost detaliile care ne-au determinat sa presupunem faptul ca raman neschimbate condiile esentiale ale fiecarui experiment. (“ceteris paribus” ).
Acest focus pe previziune, cauza si efect, ne-a facut sa dezvoltam experimente cu rezultate si sa ne axam pe metode de dezvoltare a studiului fenomenului aleatoriu, in ciuda faptului ca un aspect egal al probabilitatii contine frecventa relativa. De cate ori vei repeata un experiment in conditii identice, frecventa relativa a unui rezultat anume (raportul dintre numarul de experimente avand un rezultat anume si numarul total de experimente) este cam aceeasi.
Chiar focusul, evolutia fenomenului, cantitatea focusului si conditiile acestuia au complicat problema mai departe. Probabilitatea nu inseamna expresia unui nivel subiectiv a increderii personale in realizarea fenomenului, dar caracterizarea obiectiva a relatiei intre conditii si evenimente, sau intre cauza si effect. Probabilitatea unui eveniment este logica atata timp cat setul de conditii este lasat neschimbat. Orice schimbare a acestor conditii modifica probabilitatea si in consecinta legile statistice care guverneaza fenomenul. Asadar, daca nu se pot mentine conditiile initiale, poate stiinta sa gaseasca vreodata o solutie?
Datorita acestui fapt notiunea ca un future sa ne guverneze viata pare valabila si din acelasi motiv idea ca previziunile pe termen lung sunt considerate imposibil de facut. Va ramane viata noastra intamplatoare? Vom reusi oare sa iesim vreodata din aceasta dilemma ca, desi toate sistemele sunt precise, insemnand ca dinamica lor viitoare este complet determinate de conditiile initiale, cu nici un element aleatoriu implicat, sunt totusi haotice? Nu este ciudat sa traiesti intr-un haos determinat?
Vrem sa credem ca viata este intamplatoare, cu toate ca, aceleasi teorii ale intamplarii vorbesc despre proportie relative si tipare. Vrem sa dezvoltam teorii ale intamplarii ,cu toate ca, avem istorie stiintifica a previziunii si a ordinii in fizica. Comportamentul betivului are o ordine, dar nu o consideram. Fiintele umane au probleme cu extremele. Daca avem de-a face cu o extrema pe care omenirea nu o poate explica, suntem invadati de ganduri de dezordine, imprevizibil, lipsa de echilibru si ineficienta. Tocmai faptul ca avem un caz de ineficienta, in ce priveste criza din piata, in timp ce cutremurele sunt dezastre natural previzibile, ne demonstreaza standardele duble in ce priveste modul in care tratam extremele. Construim economia in jurul normalitatii, dar cand Mandelbrot a dovedit ca extremele sunt normale, toata lumea noastra ordonata pare sa se fi prabusit.
Cum ne raportam la extreme?
Ce facem in privinta extremelor? Cream noi subiecte, econofizica, econostiinta, econobiologie si finante comportamentale pentru a ne explica extremele. Cu toate ca am facut o treaba buna ilustrand extremele in ecomomie (departe de normalitate) inca ne zbatem sa explicam ordinea in acest haos. Nu parem sa stim de ce este o ordine in aceste extreme, de ce se repeta ele. Doar pentru ca nu putem sa explicam temporizarea extremelor, spunem ca totul este intamplator. Daca am spune ca este ordonata, ar fi de asteptat sa cunoastem recurenta urmatoarei extreme.
Descompunerea timpului
Aratand o ordine in timp, am putea demonstra faptul ca nu sunt fluturi care provoaca Armaghedon. Ar demonstra, de asemnea, faptul ca intamplarea nu se datoreaza conditiilor initiale, dar ca ar fi o limita pana la care se poate intelege si modela timpul. In articolul anterior am ilustrat cazuri pe bunuri globale si cum timpul se descompune intr-o forma similara. De aceasta data am ales evenimente aleatorii, precum cronologia in istoria Indiei incepand cu civilizatia din valea Indusului din anul 3000 I.Hr. pana la recentele alegeri politice, cronologia bataliilor incepand de la “batalia Maratonului” din anul 490 I.Hr. pana la “batalia din Dien Bien Phu” din 1954, cronologia istoriei navale a SUA incepand de la comanda celor sase fregate pe data de 27 martie 1794 pana la recenta aniversare a 200 de ani, in 1997, si cronologia imperiului roman incepand cu Augustus in 27 I.Hr. pana la Romulus Augustus in 475 d.Hr. Si ghici ce s-a intamplat? Asa numitele evenimente aleatorii in timp s-au descompus proportional.
Care ar fi probabilitatea ca descompunerea timpului in patru evenimente aleatorii in istorie sa se descompuna intr-o forma similara exponentiala? Si care ar fi sansa ca aceasta descompunere a timpului in evenimente istorice sa fie similara cu descompunerea bunurilor globale precum aurul, petrol, indicele Dow, indicele Sensex, indicele Bet, etc? Asadar pentru noi, cei de la Orpheus, probabilitatea este de suta la suta, deoarece nu vorbim de o descompunere intamplatoare, ci de un tipar al timpului. Blog-eri precum Paul Kedrosky din ‘Lacomia infectioasa” vorbesc despre sfarsitul finantelor comportamentale ilustrand cum fondul de investitii al lui Richard Thaler a subperformat. Acest articol este vechi, dar tocmai datorita faptului ca utilitatea practica a modelelor comportamentale este provocata pe internet sugereaza ca ar mai fi multa treaba de facut. In afara de modelele comportamentale, ceea ne suprinde este cum a crezut lumea povestea cu fluturii din Brazilia cauzand tornade in Texas?
Timpul este prea anost pentru a deveni o poveste supravanduta, dar este intradevar socant cat de montate sunt neajutorate fiintele umane sa fie neatente la “lebada neagra”. Intamplarea ofera fiintelor umane un sentiment ca sunt pierdute intr-un labirint, dar, daca omul este intradevar intr-un labirint, o esuare constanta de a gasi calea il va forta sa vada tipare de esuare si, mai devreme sau mai tarziu, sa gaseasca o metoda de a iesi din labirint. Chiar daca fiintele umane sunt lacome si fricoase, ele nu sunt tampite, avand o pagina alba in capul lor, gata sa fie purtate unde le duce vantul. Vantul are o directie in baterea sa. Nimic nu se propaga in viata daca este intamplator, natura nu poate fi intamplatoare, propagarea, cresterea este ordonata deoarece timpul in care traim are proportie, tipar si descompunere.
Citeste in limba engleza